Viticultura Bacovenilor

Ceace a făcut ca Bacovenii se bucurau de o deosebită reputaţie şi preţuire, a fost viticultura. Probabil a fost o moştenire adusă din regiunile dela Rhein, Mosel şi Neckar în Germania, care a făcut ca oamenii inventivi au recunoscut, că pămîntul pietros al dealului Silagiu trebuie să fie deosebit de potrivit pentru cultivarea viţei de vie. Ei au început deja dela mijlocul secolului 19, pe lîngă agricultură, de a cultiva cu multă iscusinţă şi success viţa de vie. Datorită recoltelor de mare valoare a crescut an de an prosperitatea oamenilor, pînă cînd1890 toate viile au fost nimicite total de către filoxera, importat din America. Din fericire, Bacovenii nu s-au concentrate numai asupra viticulturii, aşa că deja după scurt timp s-au restabilit şi au cultivat din nou viile, de această data însă pe o bază nouă, rezistentă, pe care au altoit noua viţa de vie.

Cu toate că aproape fiecare casă avea vinul propriu în pivniţă, Bacovenii nu au consumat exagerat vinul lor; mai curînd Bacovenii au considerat “… abţinerea este mai lăudabilă, care nu consumă ce stă la dispozitie. Mai curînd ei spun, în cartea înţelepciunii este scris: vinul şi femeile conduc înţeleptul pe drumuri greşite; pentru aceasta el lasă consumul produsului său altora, duce cîştigul la bancă şi el însuşi consumă numai foarte puţin din darul lui dumnezeu”. (Din cartea lui H. Wettel “Circumscripţia Buziaş”, apărută 1919, pag. 45 şi următoarele.)

Mai mult despre viticultura Bacovenilor

Nu se poate discuta despre viticulture, fără a enumera vinurile de preferinţă a Bacovenilor:

-Zackelweiß,
- Portugieser,
- Riesling,
- Schiller (alb)
- Rotschiller
- Muskat Otonell.

Pe lîngă aceste viţe de vie s-au cultivat şi alte sorte rezistente, mai ales care rodesc bogat.

Cu toate că munca în dealul Silagiu era grea şi obositoare, ea a fost rezolvată cu multă rîvnă şi hărnicie, pentru că s-a ştiut că viticultura est mai rentabilă decît agricultura.

În total Bacovenii au posedat înainte de expropiere 1945 circa 880 lanţuri vii, fiecare familie a posedat în mediu circa 2-3 lanţuri (1 lanţ = 5754 m²). În mediu s-a cules pe an 1500 pînă la 2000 litri vin pe lanţ, recalculat pe toată comună Bacova s-a recoltat circa 15.000 hectolitri, respective circa 680 litri vin pe un locuitor.

Lucrul în vie a început de obicei la mijlocul lunei martie (dacă pămîntul a fost uscat), cu “dezvelirea”, tăierea” şi “bate aracii”. Cu “capsare” s-s început, cînd mlădiţele noi au crescut prea mult. Munca cea mai grea a fost stropitul. Pentru a proteja noile mlădiţe contra ruginei, toată via trebuia cu începutul lunei mai stropită regulat cu o soluţie de 2% bluestone. În general, viile au fost stropite de 5 ori în decursul anului, de 3 ori a fost săpat, iar înainte de spropit s-a capsat şi eventual s-a tăiat vîrfurile mlădiţelor.

Aceste lucrări au durat regulat pîna la sfîrşitul lunei iuliei.

Culesul strugurilor a început, dacă vremea a fost potrivită, la începutul lunei septembrie.

Deşi majoritatea viticultorilor a avut în vie mai multe sorturi de vite, nu a fost obişnuit o sortare curate. S-au separate numai strugurile albe de cele roşii. Cu toate acestea s-a produs un vin de calitate superioară, un semn pentru îndemînarea şi măiestria viticultorilor.

Strugurile recoltate au fost măcinate chiar pe loc, iar tescovina seara a fost transportată cu trăsură acasă şi acolo a fost tescuită.

Mustul dulce au băut mai ales copii, rampaşul însă a fost preferat de barbate mai în vîrstă.

Depozitarea şi înbătrânirea vinului în butoaie de lemn în pivniţă de regulă a fost terminat pînă în februarie, martie. Abia atunci a început vînzarea.

Cea astăzi în regiunile germane de viticulture permisă şi folosită, îmbogăţire a mustului cu saccaroză sau îndulcirea vinului cu saharină, nu a fost obişnuită de către viticultorii din Bacova.

Cumpărătorii de vin au fost exclusiv cîrciumari din Timişoara.

Viticultura din Bacova s-a schimbat radical după al doilea război mondial. Prin exproprierea viilor s-a retras locuitorilor cea mai importantă sursă de venituri. Pentru o parte a locuitorilor, care au fost angajaţi la Gostat (400ha), sau care au intrat la Colectiv (18 ha), munca grea a rămas neschimbată, dar a fost prost plătit, şi cîştigul din vînzarea vinului l-a încasat statul.

Dar vinul, înainte din Bacova, acum din pivniţa de stat Buziaş, a avut un renume neîncetet şi acum.

Atît pentru propria nevoie cît şi pentru vînzarea privată, în anii 60, aproape în toate curţile cu suprafeţe mari s-au plantat spaliere cu viţe de vie. Calitatea vinului nu a fost aşa de bună ca acela dela dealul Silagiu, da cu multă iscusinţă Bacovenii totuşi au reuşit să producă vinuri bune, care la tîrgul din Timişoara a fost vîndut cu success.

Pe lîngă trebuie însă remarcat, că suprafaţa cultivabilă în curte şi grădină pentru cîţiva Bacoveni a fost prea mica, adică era nevoie de alte metode pentru producerea de mai mult vin: tescovina a fost tratată cu apă şi zahăr şi apoi a fost tescuită din nou. Astfel s-a născut un vin de calitate rea (batjocoritor s-a vorbit de “vin Nylon”), se putea bea, dar care a produs “dureri de cap”.

Astăzi (în anul 1999) este imposibil de a mai cumpăra vin din Bacova. Viile s-au sălbătăcit, o parte s-a uscat. Locuitorii de acum n-au folosit şansa de a conserva renumele vinului din Bacova şi să deschidă din nou o sursă de cîştig.

Ce mai rămîne sunt amintirile la dealul Silagia şi dealul Bacova, este munca foarte grea, dar şi serile frumoase şi călduţe vara după munca terminată în casa pe deal cu vii, dar în primul rînd vinul gustos şi excelent, prin care Bacova a devenit o cumună însţărită şi renumită ca nicioaltă comună în intregul Banat.

Înapoi la pagina principală română